Consultanță fiscală
pentru persoane juridice

Consultanța fiscală pentru persoane juridice este primul pas pentru orice companie care gestionează obligații fiscale diferite de la un sector economic la altul.

În cele mai multe companii, problemele fiscale apar atunci când o decizie de business este luată fără a înțelege pe deplin consecințele pe care le produce și riscul fiscal posibil.

O extindere internațională, o reorganizare, o investiție, o tranzacție între companii din același grup, o distribuire de dividende sau o inspecție ANAF. Toate sunt decizii de business, dar toate au implicații fiscale care pot influența costul, viteza sau chiar viabilitatea unei strategii.

NOA Group oferă servicii de consultanță fiscală pentru persoane juridice pe întreaga paletă de impozite directe și indirecte - impozit pe profit, impozit pe dividende, impozit cu reținere la sursă, impozite și taxe locale, TVA, accize și taxe vamale - analizate atât din perspectiva legislației românești, cât și a celei internaționale, acolo unde activitatea clientului o cere.

La NOA, consultanța fiscală nu înseamnă interpretarea izolată a legislației, ci transformarea complexității fiscale într-un cadru clar de decizie pentru management.

Lucrăm alături de antreprenori, CFO, CEO și grupuri internaționale, direct cu echipele financiare și de management ale clienților, care operează într-un mediu în care regulile se schimbă permanent, iar consecințele unei decizii greșite pot depăși cu mult impactul unei obligații fiscale suplimentare.

Riscul fiscal, identificat devreme, poate fi gestionat înainte să devină o problemă de conformitate. Fiecare recomandare NOA urmărește același obiectiv: să ofere claritate într-un moment în care miza este ridicată.

Consultanță fiscală
internațională

Consultanța fiscală internațională este necesară în contextul în care, pe măsură ce companiile cresc, fiscalitatea încetează să mai fie exclusiv locală.

O investiție într-o altă jurisdicție, un acționar străin, o restructurare internațională sau o simplă prestare de servicii peste graniță pot ridica întrebări care nu își găsesc răspunsul într-o singură legislație.

Unde se datorează impozitul? Cum se aplică tratatele de evitare a dublei impuneri? Ce înseamnă rezidența fiscală într-un context transfrontalier? Care este structura care susține obiectivele de business fără a crea risc fiscal?

Consultanța fiscală internațională oferită de NOA Group pornește de la aceste întrebări și construiește răspunsuri care funcționează în practică, nu doar în teorie.

Asistăm companii locale și grupuri internaționale în interpretarea convențiilor de evitare a dublei impuneri, aplicarea regulilor privind rezidența fiscală și conformarea aferentă tranzacțiilor internaționale.

Experiența noastră este completată de colaborarea dintre echipele din București, Cluj și biroul NOA din Londra, ceea ce ne permite să abordăm proiectele internaționale într-un context operațional real, nu doar din perspectiva textului de lege.

În astfel de mandate, diferența nu este dată de numărul de articole de lege cunoscute. Diferența este capacitatea de a alinia legislații diferite în jurul unei singure decizii de business.

Servicii de consultanță
fiscală

Companiile nu au nevoie de servicii de consultanță fiscală doar atunci când apare o problemă. Cele mai importante decizii fiscale sunt, de regulă, cele luate înainte ca riscul să devină vizibil, motiv pentru care majoritatea proiectelor NOA Group încep înaintea unei tranzacții, înaintea unei reorganizări sau înaintea unei inspecții fiscale.

Serviciile de consultanță fiscală NOA acoperă întregul ciclu al deciziilor fiscale ale unei companii:

Consultanță fiscală curentă

Planificare și structurare fiscală

TVA

Impozit pe profit

Prețuri de transfer

Due diligence fiscal

Asistență în controale ANAF

Contestații și litigii fiscale.

01.

Fiecare dintre aceste arii este coordonată de consultanți fiscali autorizați, cu experiență aprofundată în domeniul lor de practică.

02.

Credem că fiscalitatea a devenit prea complexă pentru a putea fi abordată eficient prin expertiză generalistă. În același timp, credem că expertiza tehnică, oricât de solidă ar fi, nu este suficientă.

03.

O recomandare fiscală produce valoare doar atunci când poate fi implementată, susține obiectivele companiei și rezistă în fața unei verificări ulterioare.

04.

De aceea, echipele NOA lucrează direct cu managementul și cu departamentele financiare ale clienților, integrând analiza fiscală în contextul mai larg al deciziilor strategice.

05.

În practică, acest lucru înseamnă că suntem implicați nu doar atunci când trebuie interpretată o prevedere fiscală, ci și atunci când un client analizează o investiție, pregătește o achiziție, restructurează un grup sau își planifică extinderea pe o piață nouă.

06.

Pentru noi, consultanța fiscală nu este un exercițiu de conformare. Este o componentă a unei decizii de business bine fundamentate.

Consultanță TVA

Puține domenii fiscale evoluează la fel de rapid precum TVA.

Pentru multe companii, riscul nu apare din lipsa de cunoaștere a legislației, ci din faptul că aceeași tranzacție poate primi tratamente fiscale diferite în funcție de contextul în care este analizată.

O extindere pe o piață nouă. O schimbare a lanțului logistic. O livrare intracomunitară. Un import. O restructurare operațională.

Fiecare poate modifica tratamentul TVA și poate genera obligații care devin vizibile abia în timpul unei inspecții fiscale. De aceea, intervenim înainte ca aceste riscuri să se materializeze.

Serviciile noastre de consultanță TVA acoperă întregul ciclu de viață al unei tranzacții: înregistrarea în scopuri de TVA, inclusiv pentru companii nerezidente care desfășoară operațiuni în România, tratamentul TVA aplicabil tranzacțiilor naționale și intracomunitare, importurilor și exporturilor, precum și recuperarea TVA pentru sumele achitate în exces sau tratate eronat ca nedeductibile.

Nu privim TVA ca pe un exercițiu de conformare, ci ca pe o componentă a modului în care compania operează.

Atunci când un client intră pe o piață nouă, modifică fluxurile logistice sau lansează un model de business diferit, recomandăm revizuirea structurii TVA înainte de implementare. În majoritatea cazurilor, cea mai eficientă soluție este cea identificată înainte de prima tranzacție, nu după primul control.

Solicitǎ o invitație

Asistență în
controale ANAF

O inspecție fiscală nu testează doar documentele unei companii. Testează și capacitatea acesteia de a-și susține propriile decizii. Experiența ne arată că diferența dintre un control gestionat eficient și unul care generează blocaje nu este dată exclusiv de argumentele fiscale. Este dată de modul în care compania răspunde, documentează și gestionează dialogul cu autoritatea fiscală.

În astfel de momente, rolul nostru este să aducem claritate și structură într-un proces care poate deveni rapid consumator de timp și resurse.

NOA reprezintă clientul pe întreaga durată a inspecției fiscale, coordonând comunicarea cu inspectorii ANAF și urmărind ca desfășurarea controlului să respecte cadrul legal aplicabil.

În paralel, evaluăm independent expunerile fiscale identificate și construim împreună cu managementul strategia de răspuns, astfel încât fiecare decizie luată în timpul inspecției să fie fundamentată atât juridic, cât și economic.

Atunci când controlul conduce la emiterea unei decizii de impunere, asistăm clientul în etapa contestației administrative și colaborăm cu avocați specializați în litigiile fiscale atunci când situația impune continuarea demersului în instanță.

Pentru noi, diferența dintre consultanță și litigiu nu este o schimbare de echipă. Este continuitatea aceleiași strategii.

Impozit
pe profit

În aparență, impozitul pe profit este una dintre cele mai previzibile obligații fiscale. În realitate, reprezintă una dintre ariile în care cele mai multe decizii de business produc efecte fiscale pe termen lung.

Tratamentul unei investiții. Politica de sponsorizare. Structura finanțării. Relațiile cu societățile afiliate. Provizioanele. Reorganizările. Fiecare dintre aceste decizii influențează baza impozabilă și, implicit, profilul de risc al companiei.

Rolul nostru este să construim o structură fiscală care reflectă fidel realitatea economică a afacerii și poate fi susținută în timp.

NOA oferă consultanță privind calculul și declararea impozitului pe profit, analiza deductibilității cheltuielilor și identificarea facilităților fiscale aplicabile fiecărui model de business.

Pentru companiile care investesc în cercetare-dezvoltare, producție sau reinvestirea profitului, analizăm oportunitățile oferite de legislație și modul în care acestea pot fi integrate într-o strategie fiscală coerentă.

Optimizarea fiscală nu înseamnă reducerea artificială a impozitelor. Înseamnă luarea unor decizii care rezistă în timp, atât din perspectivă economică, cât și fiscală.

Prețuri de transfer

Pe măsură ce grupurile de companii devin mai integrate, prețurile de transfer încetează să mai fie o obligație de conformare.

Devine una dintre cele mai importante teme de guvernanță fiscală.

Autoritățile fiscale analizează din ce în ce mai atent tranzacțiile dintre părțile afiliate, iar documentația trebuie să demonstreze nu doar respectarea principiului valorii de piață, ci și logica economică a structurii de grup.

NOA are o echipă dedicată prețurilor de transfer, cu experiență de peste 15 ani în întocmirea dosarelor de prețuri de transfer, analize de comparabilitate și proiecte aliniate standardelor OECD și principiilor BEPS. De-a lungul timpului, am asistat peste 200 de companii în pregătirea documentației aferente tranzacțiilor cu părți afiliate.

Dincolo de întocmirea documentației, revizuim politicile existente la nivel de grup, actualizăm dosarele din anii anteriori și asistăm companiile în pregătirea acordurilor de preț în avans.

Experiența ne-a arătat că cele mai bune rezultate nu apar atunci când dosarul este pregătit sub presiunea unui termen impus de autorități.

Apar atunci când politica de prețuri de transfer este construită în același timp cu modelul de business. Aceasta este diferența dintre conformare și planificare.

Due Diligence
fiscal

Cele mai costisitoare riscuri fiscale sunt, de multe ori, cele pe care cumpărătorul nu le vede înainte de semnarea unei tranzacții. Situațiile financiare spun povestea trecutului. Due diligence-ul fiscal arată dacă există expuneri care pot influența valoarea viitoare a investiției.

În orice proces de achiziție, întrebarea nu este doar ce cumpăr? Este și ce obligații fiscale cumpăr odată cu compania?

NOA asistă atât cumpărători, cât și vânzători în procese de due diligence fiscal, evaluând riscurile care pot influența structura tranzacției, mecanismul de ajustare a prețului sau garanțiile contractuale.

Din perspectiva cumpărătorului, analizăm expunerile fiscale existente și cuantificăm impactul lor financiar înainte de închiderea tranzacției.

Din perspectiva vânzătorului, pregătim compania pentru procesul de due diligence, astfel încât eventualele riscuri să fie înțelese și gestionate înainte ca acestea să afecteze negocierea.

Rezultatele analizei fiscale nu rămân într-un raport tehnic. Ele contribuie direct la negocierea prețului, la structura contractului de vânzare-cumpărare și la deciziile privind integrarea post-achiziție.

În experiența noastră, un due diligence valoros nu se limitează la identificarea riscurilor. Le prioritizează. Le cuantifică. Și oferă managementului suficiente informații pentru a lua o decizie în cunoștință de cauză.

Industrii
deservite

Legislația fiscală este aceeași. Contextul de business nu este.

Aceeași regulă poate produce consecințe complet diferite într-o companie de tehnologie, într-un grup industrial sau într-un operator de infrastructură. De aceea, credem că expertiza fiscală nu poate fi separată de înțelegerea modelului de afaceri.

În ultimii ani, echipa NOA a asistat companii din tehnologie, producție, retail, FMCG, infrastructură, logistică și energie, adaptând recomandările fiscale la specificul fiecărei industrii și al fiecărui model operațional.

Experiența acumulată în sectoare diferite ne permite să anticipăm zonele de risc încă din faza de planificare, fără a transforma procesul într-un exercițiu de descoperire în timpul unei inspecții fiscale.

Printre companiile cu care am lucrat se numără AROBS, Evozon, Nagarro iQuest, Hochland, Macromex, Rombat, RMB Interauto, COSCO Shipping, E-Infra și Electrogrup.

Nu privim aceste proiecte ca pe o colecție de industrii. Le privim ca pe o experiență acumulată în contexte diferite de decizie, pe care o aducem în fiecare mandat nou.

Consultanță fiscală
NOA Group

Consultanța fiscală este, înainte de toate, un exercițiu de încredere. Deciziile fiscale influențează investiții, tranzacții, relația cu autoritățile și, uneori, direcția de dezvoltare a unei companii. În astfel de momente, nu este suficient să primești o opinie tehnică. Ai nevoie de un partener care înțelege miza deciziei. Modelul NOA este construit în jurul acestei convingeri.
01.

Senior-led, de la început până la final

Clienții lucrează direct cu partenerii care coordonează proiectul și își asumă recomandările formulate. Credem că în proiectele complexe experiența nu poate fi delegată.

02.

Expertiză integrată

Fiscalitatea rareori există în izolare. O decizie fiscală poate influența o tranzacție, un proces de audit, o restructurare sau o extindere internațională. De aceea, colaborăm între liniile noastre de expertiză pentru a oferi recomandări care țin cont de întregul context de business.

03.

Claritate înainte de conformare

Respectarea legislației este esențială. Dar conformarea este rezultatul unei decizii bine fundamentate, nu scopul în sine. Pornim întotdeauna de la întrebarea pe care managementul încearcă să o rezolve și construim recomandările fiscale în jurul acesteia.

04.

Relații construite pe termen lung

Cea mai mare parte a mandatelor noastre nu începe în timpul unei inspecții fiscale. Începe cu mult înainte. Suntem implicați în momentele în care companiile cresc, investesc, se reorganizează sau intră pe piețe noi. Acesta este motivul pentru care mulți dintre clienții noștri ne consultă înainte ca o problemă fiscală să apară. Nu pentru că trebuie. Ci pentru că preferă să decidă cu mai multă claritate.

“When I'm asked who we work with for tax and internal audit, I say NOA. I'm not even asked why — it's intuitive. NETOPIA is what it is, so NETOPIA's consultants are at the same level.”

Antonio Eram - Founder & CEO NETOPIA Payments

Întrebări frecvente despre consultanța fiscală

Ideal înainte ca o decizie importantă să fie implementată. O reorganizare, o investiție, o tranzacție internațională sau o schimbare a modelului de business sunt momente în care implicațiile fiscale pot influența semnificativ rezultatul final.

Nu.
Lucrăm atât cu grupuri internaționale și companii antreprenoriale aflate în expansiune, cât și cu organizații care se confruntă pentru prima dată cu un proiect fiscal complex. Complexitatea mandatului este mai importantă decât dimensiunea companiei.

Da.
Reprezentăm clienții pe parcursul inspecției fiscale, coordonăm comunicarea cu autoritățile și construim împreună strategia de răspuns. Dacă este necesar, continuăm asistența în etapa contestației administrative și colaborăm cu avocați specializați în litigii fiscale.

Începem cu decizia pe care clientul trebuie să o ia. Expertiza fiscală este modul în care susținem această decizie, nu scopul final al colaborării.

Da.
Asistăm companii cu activități și investiții transfrontaliere în proiecte privind rezidența fiscală, convențiile de evitare a dublei impuneri, structurile internaționale și conformarea aferentă operațiunilor dintre jurisdicții.