NewsflashCote reduse de TVA pentru lemnul de foc și cărțile electronice

decembrie 15, 2021
https://noagroup.ro/wp-content/uploads/2024/01/NEWSFLASH.jpg
Vezi materialul complet în format PDF.
See the full English version of the document in PDF.

 

Atenționări pe scurt:

 

În data de 09 decembrie 2021, în Monitorul Oficial nr. 1168 a fost publicată Legea nr. 286 din data de 08 decembrie 2021 pentru completarea alin. (3) al art. 291 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal care aduce modificări privind cota de TVA aplicabilă în cazul livrărilor de lemn de foc către persoane fizice.

Tot în aceeași dată, în Monitorul Oficial nr. 1168 s-a publicat Legea nr. 287 din data de 08 decembrie 2021 pentru completarea art. 291 alin. (3) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal care aduce modificări privind cota de TVA aplicabilă în cazul livrărilor de lemn de foc către persoane juridice sau către alte entități.

De asemenea, în data de 10 decembrie 2021, s-a publicat în Monitorul Oficial nr. 1172, Legea nr. 291 din data de 10 decembrie 2021 pentru modificarea art. 291 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal care aduce modificări referitoare la cota de TVA aplicabilă în cazul livrărilor de manuale școlare, cărți, ziare și reviste în format electronic.

Atenționări pe larg:

 

Cota de TVA redusă aplicabilă în cazul livrărilor de lemn de foc

  • Se reduce cota de TVA aplicabilă în cazul livrărilor de lemn de foc efectuate atât către persoane fizice cât și către persoane juridice sau alte entități, indiferent de forma de organizare a acestora (inclusiv școli, spitale, dispensare medicale și unități de asistență socială), de la 19% la 5%.
  • Prevederile intră în vigoare începând cu data de 1 decembrie 2021.

Cota de TVA redusă aplicabilă în cazul livrărilor de manuale școlare, cărți, ziare și reviste în format electronic

  • Se reduce cota de TVA aplicabilă în cazul livrărilor de manuale școlare, cărți, ziare și reviste, în format electronic, de la 19% la 5%.
  • Excepție de la această regulă fac materialele care au în totalitate sau în mod predominant conținut video sau muzical audio sau cele ce sunt destinate exclusiv sau în principal publicității.
  • Prevederile intră în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2022.
Cum vă putem ajuta:

Echipa NOA Tax Advisors vine în sprijinul societăților oferind consultanță și îndrumare în diverse spețe referitoare la noile modificări legislative conform celor menționate anterior, precum și în totalitatea situațiilor întâmpinate din punct de vedere fiscal.

Echipa NOA Tax Advisors vă stă cu plăcere la dispoziție pentru mai multe detalii referitoare la cele prezentate în cadrul materialului și vă încurajăm să ne contactați accesând formularul de contact

Cu stimă,
Echipa NOA