NewsflashExistența funcției de Audit Intern, raportată direct în bilanțul aferent anului 2025 / Internal Audit function, disclosed directly in the 2025 financial statements

martie 2, 2026
https://noagroup.ro/wp-content/uploads/2026/03/en-cover-newsletter-audit-intern-1280x720.jpg

Vezi materialul complet în format PDF.

See the full English version of the document in PDF.

Auditul Intern: O obligație existentă, cu o nouă formă de raportare direct pe prima pagină a bilanțului aferent anului 2025

Organizarea funcției de Audit Intern este prevăzută de Legea nr. 162/2017, modificată prin OUG nr.137/2024, pentru entitățile ale căror situații financiare sunt supuse auditului statutar. Obligația există de mai mult timp și face parte din arhitectura cadrului de control intern impus acestor organizații.

Începând cu raportarea aferentă exercițiului financiar 2025, apare însă un element suplimentar care consolidează aplicarea acestei cerințe: includerea direct pe prima pagină a bilanțului a unei mențiuni explicite privind organizarea funcției de Audit Intern în cadrul situațiilor financiare.

Auditorii financiari, sub supravegherea ASPAAS, au obligația de a verifica și reflecta acest aspect în documentația oficială. În consecință, existența sau inexistența funcției de Audit Intern nu mai rămâne doar o chestiune de conformitate internă, ci devine un element asumat în cadrul raportării financiare.

 

Ce se schimbă, concret

Diferența esențială nu constă în apariția unei noi obligații, ci în gradul de formalizare și vizibilitate al conformității. Prin introducerea acestei declarații explicite:

  • organizarea funcției de Audit Intern devine un element verificabil în raportarea financiară;
  • lipsa acesteia va fi reflectată în raportul auditorului;
  • responsabilitatea conducerii în materia guvernanței corporative capătă o dimensiune suplimentară de transparență.

Această evoluție nu introduce o nouă obligație, ci adaugă un nivel mai ridicat de formalizare și transparență. Pentru entitățile vizate, implicațiile sunt relevante. Lipsa organizării corespunzătoare poate fi reflectată în raportul auditorului și poate genera consecințe care depășesc sfera sancțiunilor contravenționale, influențând percepția partenerilor financiari și instituționali.

Cine este vizat

Sunt vizate în principal:

  • entitățile care depășesc pragurile legale pentru audit statutar;
  • entitățile de interes public;
  • grupurile cu structuri complexe de guvernanță.

Pentru aceste organizații, funcția de Audit Intern nu reprezintă doar un mecanism de control, ci un pilon al cadrului de management al riscurilor.

Implicații pentru management și consilii de administrație

În acest context, este recomandabil ca managementul și organele de conducere să analizeze dacă funcția de Audit Intern este organizată în mod adecvat, dacă beneficiază de independență operațională și dacă documentația aferentă este actualizată și conformă cerințelor legale.

Abordarea strict formală poate genera vulnerabilități în contextul verificărilor sau al relațiilor cu investitori, finanțatori și parteneri instituționali.

Raportarea pentru 2025 marchează, astfel, o etapă de consolidare a aplicării unui cadru legal deja existent. Pentru organizațiile care nu au implementat încă această funcție în mod corespunzător, momentul actual poate reprezenta un punct de reevaluare și ajustare.

NOA, prin serviciile de Audit Intern, sprijină companiile în procesele de analiză, structurare și aliniere la cerințele de conformitate aplicabile.

 

Cum vă putem ajuta:

Echipa NOA vine în sprijinul societăților oferind consultanță și îndrumare în diverse spețe referitoare la noile modificări legislative conform celor menționate anterior, precum și în totalitatea situațiilor întâmpinate din punct de vedere fiscal sau al auditului financiar/ auditului intern

Echipa NOA vă stă cu plăcere la dispoziție pentru mai multe detalii referitoare la cele prezentate în cadrul materialului și vă încurajăm să ne contactați accesând formularul de contact

Cu stimă,
Echipa NOA