BlogLa reguli noi, practici vechi!

mai 20, 2021
https://noagroup.ro/wp-content/uploads/2021/04/GettyImages-1097811822-scaled-1.jpg

Anul 2016 a fost un an de referință din punct de vedere fiscal, fiind anul de rescriere a Codului fiscal. Din punct de vedere al impozitului pe profit, Codul fiscal rescris a venit atât cu o regulă generală pentru deductibilitatea cheltuielilor, cât și cu eliminarea obligației de a justifica prestarea efectivă a serviciilor prin situaţii de lucrări, procese-verbale de recepţie, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piaţă sau, așa cum prevedea vechiul Cod fiscal, orice alte materiale corespunzătoare.

Rescrierea prevederilor anterior aplicabile a vizat simplificarea sistemului fiscal, eliminarea disfuncționalităților și crearea unui cadru legal fiscal coerent și modern.

Motivația legiuitorului privind necesitatea proiectului de rescriere a Codului fiscal din perspectiva modificărilor aduse în materia impozitului pe profit, așa cum rezultă din expunerea de motive la proiectul Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a fost aceea că, prin instituirea unor noi reguli de deductibilitate și eliminarea unor condiții împovărătoare și cu risc de interpretare și implicit de abuz din partea organelor emitente a actelor de constatare fiscală se înscrie în obiectivul general vizat de simplificarea sistemului fiscal din Romania. Astfel, legiuitorul a evidențiat în mod expres ca măsură prioritară necesitatea restabilirii condiției generale de deductibilitate, conectând-o la scopul desfășurării activității economice.

Se aplică în practică noile prevederi fiscale?

Deși Codul Fiscal a fost modificat începând cu 1 ianuarie 2016, în practică, inspectorii fiscali cer în continuare contribuabililor să prezinte documente justificative în special pentru cheltuielile cu serviciile.

Astfel, deși legiuitorul în mod expres a eliminat condiția de a justifica prestarea efectivă a serviciilor pe baza documentelor probatorii, echipele de inspecție fiscală aplică în continuare condițiile prevăzute de Codul fiscal abrogat, pentru a-și extinde constatările nefavorabile contribuabilului și asupra cheltuielilor înregistrate după 1 ianuarie 2016.

Practica solicitării unor documente justificative extinsă și asupra altor tipuri de cheltuieli

Practica organelor de inspecție fiscală de a solicita documente justificative pentru a susține deductibilitatea cheltuielilor nu se limitează la cheltuielile cu serviciile. Cu toate că în lege nu se solicită documente justificative, de exemplu, în cazul cheltuielilor de protocol și a celor de deplasare, în practică, inspectorii obișnuiesc să solicite astfel de documente chiar dacă există prevederi clare privind deductibilitatea acestor tipuri de cheltuieli. Vedem frecvent în inspecții fiscale solicitări ale unor rapoarte de activitate sau minute ale întâlnirilor cu partenerii de afaceri, pentru a susține deductibilitatea unei mese de 200 lei cu un client.

În cazul cheltuielilor legate de deplasarea angajaților în delegații, organele de inspecție fiscală solicită, pe lângă ordinele de deplasare, rapoarte de activitate sau chiar dovada semnării unor contracte cu clienții sau transmiterea unor oferte, pentru a dovedi rezultatul concret al deplasării.

Ori astfel de cheltuieli au reguli specifice de deductibilitate prevăzute în mod expres și neechivoc în legea fiscală. Un exemplu – atâta vreme cât cheltuielile de protocol ale unui contribuabil nu depășesc limita de 2% prevăzută de lege, ele sunt integral deductibile, fără ca legea fiscală să impună alte cerințe.

Cum motivează inspectorii menținerea vechii abordări în ceea ce privește documentele justificative?

Argumentele invocate de cele mai multe ori de inspectorii fiscali pentru a respinge deductibilitatea anumitor cheltuieli și pentru perioadele de după 1 ianuarie 2016 sunt:

Încălcarea principiului prevalenței economicului asupra juridicului

De cele mai multe ori, în cazul reclasificării ca nedeductibile mai ales a cheltuielilor cu serviciile, în lipsa unor documente suport precum rapoartele de lucru, procese-verbale, studii, etc., inspectorii fiscali invocă încălcarea principiului prevalenței economicului asupra juridicului.

Ori principiul prevalenței economicului asupra juridicului permite organului fiscal să reclasifice o tranzacție în baza fondului său economic, atunci când acesta diferă de forma sa juridică. Cu alte cuvinte, încălcarea acestui principiu presupune existenta unei discrepanțe între documentele care stau la baza unei operațiuni/tranzacții (de ex. contracte, facturi, alte documente comerciale sau financiar-contabile, după caz) și care reflectă o anumită natură a operațiunii/tranzacției respective (juridică) și modul în care
s-a desfășurat ea în realitate, ceea ce are denotă o natură diferită a tranzacției (economică).

Lipsa unor documente suport pentru servicii, nu înseamnă că operațiunea respectivă are în realitate o altă natură decât cea care rezultă din contracte sau facturi. De cele mai multe ori, acest argument al inspectorilor fiscali nu este susținut până la capăt în sensul în care aceștia nu identifică acea natură economică a tranzacțiilor respective, diferită de cea juridică și nu arată cum a avut loc încălcarea principiului respectiv.

Nerespectarea prevederilor regăsite în cadrul Reglementărilor contabile

Un al doilea argument invocat de către echipele de inspecție fiscală face trimitere la textul legislației contabile conform căruia, înregistrarea în contabilitate se face în baza unor documente justificative. Ori reglementările contabile stabilesc că înregistrarea operațiunilor în contabilitate se poate face, după caz, pe baza unei facturi, aceasta având calitatea de document justificativ conform prevederilor legale, nefiind solicitată, nici din perspectivă contabilă, prezentarea altor documente.

Bineînțeles, lucrurile trebuie nuanțate de la caz la caz, în funcție de natura cheltuielilor – de exemplu, în anumite cazuri, recunoașterea cheltuielilor cu serviciile se face contabil în baza unor documente care atestă stadiul realizării şi recepția serviciilor prestate. Abordarea inspectorilor pare însă mai degrabă una care tinde spre o generalizare a regulilor respective, mai degrabă decât spre o analiză specifică asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză.

Având în vedere că în contextul unor modificări legislative semnificative cum a fost rescrierea Codului fiscal, abordările echipelor inspecție fiscală au rămas aproape neschimbate, nu subminează acestea însuși obiectivul urmărit de legiuitor la rescrierea legislației fiscale primare?

În acest context, se mai pot baza companiile pe o predictibilitate privind modul de aplicare al prevederilor fiscale actuale în cadrul controalelor fiscale?

 

Autori:

Maria Pascu, Senior Tax Manager                            Andra Bejan, Tax Consultant

                                          

 

NOA Group - logo oficial
București, Sector 1, Șoseaua Pipera, nr. 4, etaj 4
București - Sector 1, Strada Benjamin Franklin 16, etaj 1
Londra - Kemp House 160, City Road
+40 771 590 129
office@noagroup.ro

Suntem și pe social media: