Dacă înainte de martie 2020 munca de acasă era permisă și încurajată doar de anumite companii, situația pandemică actuală a însemnat o schimbare de paradigmă. Munca de acasă nu mai este asociată cu scăderea productivității, devenind un punct de negociere important în procesul de recrutare și o alternativă preferată modelului tradițional al muncii de la birou. Mai mult, în special în domeniul IT unde fluxul de personal este semnificativ, angajatorii au pus la punct mecanisme care să le permită angajaților să lucreze de oriunde din lume, ca o nouă formă de retenție. Din perspectivă fiscală, munca din străinătate înseamnă poate însemna reașezarea drepturilor de taxare a venitului respectiv dinspre România către celălalt stat și schimbarea statului în care angajatul trebuie să fie asigurat social. Cu alte cuvinte, România poate pierde, temporar sau total, dreptul de taxare al venitului salarial în detrimentul statului de desfășurare a activității salariate, iar angajatul poate fi obligat să se asigure în celălalt stat, plătind contribuții sociale la instituțiile de asigurări sociale din acel stat.